Copil de un an cu arsuri grave, în urma unui incendiu produs miercuri dimineață

incendiu copil buzau
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un incendiu izbucnit miercuri dimineață într-o locuință din comuna buzoiană Gălbinași s-a soldat cu două victime, una dintre ele un copil în vârstă de numai un an, care a fost găsit cu arsuri pe aproximativ 40% din suprafața corporală.// UPDATE Incendiul ar fi izbucnit după ce mai mulți copii s-ar fi jucat cu focul.

 

 

Incendiul s-a produs la un imobil din satul Tăbărăști. ISU Buzău a mobilizat, la locul evenimentului, două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.

 

"Incendiul s-a manifestat într-o cameră de locuit pe o suprafață de aproximativ 20 mp. Au rezultat 2 victime (copil în vârstă de 1 an cu arsuri gr.1 și 2 - suprafața corpului de aproximativ 40% din primele estimări) și un adult cu arsuri gr. 1 la membrele superioare. Ambulanța SMURD a început transportul copilul la UPU Buzău", au precizat reprezentanții ISU.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 9.00.

Cauza probabilă va fi stabilită de pompieri, în urma cercetărilor.

UPDATE - Pompierii au descoperit că la fața locului se aflau trei copii și unchiul lor. Unul dintre ei este cel rănit, în vârstă de un an, ceilalți doi, de 2 respectiv 4 ani,  fiind identificați ulterior de către pompieri. La momentul izbucnirii incendiului, unchiul i-au dus în vecini, pentru a fi în siguranță. Aceștia sunt evaluați medical de către pompieri, iar apoi vor fi transportați la spital pentru evaluări de specialitate, existând suspiciune că s-ar fi intoxicat cu monoxid de carbon.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este jocul copiilor cu focul, au stabilit pompierii.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Foto cu caracter ilustrativ

Image