Luna februarie a însemnat un nou pas în realizarea proiectului inițiat de Asociația “Ținutul Buzăului” pentru transformarea acestei zone în Geoparc Global UNESCO.
“Am primit prima validare de la UNESCO - dosarul Ținutului este complet și intră în evaluare”, au anunțat reprezentanții Asociației. Vestea a fost urmată de o întâlnire a reprezentanților administrației județene și a autorităților locale implicate. Petre Emanoil Neagu, președintele CJ Buzău, a anunțat că la ședință au participat primarii comunelor din Ținutul Buzăului, reprezentanți ai Universității București și ai Asociației “Ținutul Buzăului”: “Mă bucur că pot spune că suntem cu toții o echipă. Sunt convins că prin eforturile comune vom reuși să obținem acreditarea UNESCO pentru Geoparcul Ținutul Buzăului și visul pentru care lucrăm împreună de mulți ani va deveni realitate”.
Ideea a apărut cu mai mulți ani în urmă, însă primele demersuri concrete au fost făcute abia în vara li 2020, când asociația amintită a transmis la UNESCO scrisoarea de intenție pentru obținerea statutului. A urmat, în noiembrie anul trecut, transmiterea dosarului propriu-zis. “Este o inițiativă care a pornit acum mulți ani, și care a coagulat în jurul ei mulți oameni motivați și multe instituții, afaceri și ONG-uri care ne-au sprijinit. În 2020, în ciuda unui an dificil și cu multe provocări, inițiativa Geoparcul Ținutul Buzăului a primit un avânt considerabil, prin ratificarea unui acord de parteneriat între Asociația Ținutul Buzăului, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București. Este un trio optim pentru dezvoltarea unui teritoriu, aducând laolaltă mediul civil, administrativ și academic”, a anunțat, atunci, asociația. Dosarul de aplicație include prezentarea teritoriului și a rezultatelor proiectului”.
Întregul proces pentru obținerea statutului durează, însă, aproximativ doi ani, una dintre etape incluzând vizita specialiștilor UNESCO, a căror sarcină va fi să verifice dacă Ținutul Buzăului îndeplinește cel puțin 99 din cele 101 criterii stabilite. Cel mai probabil, o decizie referitoare la acordarea statului va fi luată în primăvara lui 2022.
Potrivit reprezentanților asociației, “un Geoparc este un teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță internațională, în special valori geologice care sunt semnificative pentru istoria planetei noastre. Este un «Parc al Pământului», unde patrimoniul natural și cultural local este folosit pentru a sprijini comunitățile. Cu alte cuvinte, este un teritoriu de dezvoltare durabilă ale cărui valori și reușite sunt recunoscute de UNESCO”. În cazul Buzăului, Geoparcul ar include arii protejate precum Vulcanii Noroioși de la Pâclele Mari și de la Pâclele Mici, Așezările Rupestre, Trovanții de la Ulmet și Grunjul de la Mânzălești.
Obținând statutul de Geoparc UNESCO, “Ținutul Buzăului devine un teritoriu recunoscut internațional. Va fi promovat de UNESCO și de rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. Statutul de Geoparc UNESCO este un magnet pentru vizitatori (inclusiv din străinătate) și va atrage antreprenori pe partea de turism alternativ, agroturism, turism cultural și de aventură. De asemenea, acest statut aduce cu sine suficient prestigiu încât să atragă investiții în multe domenii. Este o ocazie de renaștere economică și socială a unei zone rurale care nu a beneficiat de multe oportunități. Ținutul va deveni un loc pe care ne va face plăcere să îl vizităm, dar mai ales, în care ne va face plăcere să locuim. Este o ocazie pentru o parte dintre tinerii plecați să se întoarcă. Și de ce nu, să atragă alte persoane care nu au avut legături cu zona, dar care au ajuns să o îndrăgească”, spun reprezentanții Asociației, subliniind că aici se va practica un turism responsabil, nu de masă.
O parte din bugetul necesar va fi asigurat de Consiliul Județean Buzău, iar cealaltă parte din fondurile Asociației Ținutul Buzăului. La aceste fonduri se vor adăuga sponsorizări, donații, redirecționarea a 3,5% din impozitul pe salariu și veniturile realizate din vânzarea produselor marca Ținutul Buzăului.
Sursa foto: Asociația “Ținutul Buzăului”