Autoritățile din Buzău au anunțat că au găsit trupul femeii dispărute, despre care se aflase că ar fi căzut într-un canal de irigații.
„După 3 zile de căutări, astazi in jurul orei 14:00 persoana a fost identificată de echipajele ISU decedată în canalul de irigații și scoasă la mal”, a anunțat ISU Buzău.
Femeia fusese dată dispărută în noaptea de joi spre vineri. Aceasta avea 50 de ani, era din Merei, iar autoritățile fuseseră alertate că ar fie plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit.
Alertă în Buzău. Pompierii caută o femeie care ar fi căzut într-un canal cu apă
„Astăzi, 21 septembrie, în continuarea activităţilor de căutare în vederea depistării femeii de 50 de ani, trupul acesteia a fost descoperit în apă, fiind extras cu sprijinul reprezentanţilor ISU. La o primă examinare, nu au fost constatate leziuni sau semne vizibile ale vreunei violenţe. Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările, sub coordonarea Parchetului, în cauză urmând a se efectua inclusiv necropsia, pentru clarificarea împrejurărilor în care a survenit decesul”, informează IPJ Buzău.