La finalul săptămânii trecute, autoritățile buzoiene au confirmat apariția unui nou focar de pestă porcină africană pe raza județului. Peste 1.700 de animale trebuie sacrificate, pentru a preveni răspândirea bolii.
Noul focar a apărut într-o exploatație comercială din localitatea Fundeni, comuna Zărnești.
" În urma confirmării diagnosticului de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală București - Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală, serviciile veterinare au intervenit și au instituit măsurile aplicabile în cazul diagnosticării unui focar de PPA într-o exploatație comercială. Exploatația respectivă a fost plasată sub supraveghere oficială, au fost aplicate măsuri de restricție pentru circulația persoanelor, animalelor, a produselor, subproduselor și a mijloacelor de transport. În exploatație vor fi eutanasiate toate animalele (1750), iar cadavrele vor fi ecarisate", a anunțat Prefectura Buzău.
Vineri, Centrul Local de Combatere a Bolilor Buzău s-a întrunit vineri, prin audio-conferință, și a adoptat planul de măsuri privind controlul și combaterea bolii, precum și a zonelor de restricții. De asemenea, în acest caz a fost demarată și o anchetă epidemiologică este în desfășurare.
La această dată, potrivit reprezentanților Prefecturii, pesta porcină africană evoluează într-o exploatație comercială și două exploatații non profesionale. De asemenea, mai există o suspiciune într-o altă gospodărie individuală.
În mediul sălbatic, la porcul mistreț, sunt înregistrate 63 de cazuri pe raza a 18 fonduri cinegetice.
Autoritățile reamintesc că orice suspiciune de boală trebuie anunțată imediat medicului veterinar sau DSVSA Buzău. Pesta porcină africană este considerată deosebit de periculoasă din cauza pagubelor pe care le poate produce.