Miercuri, pe 4 martie, încpând cu ora 11.00, la Râmnicu Sărat, ISU Buzău va derula un exercițiu privind intervenția pentru limitarea și înlăturarea urmărilor unui cutremur.
"Exercițiul se va desfășura cu forțe și mijloace în teren, locația pentru desfășurarea acțiunilor fiind municipiul Râmnicu Sărat, șoseaua Focșani (clădire dezafectată a unei foste unități militare)", au anunțat reprezentanții ISU Buzău, menționând că, în cadrul simulării, vor fi puse în aplicare procedurile de lucru aferente situațiilor tactice, care implică: executarea recunoașterilor în zonele afectate în scopul stabilirii măsurilor de protecție și intervenție; căutarea-salvarea persoanelor surprinse sau afectate de seism și acordarea primului ajutor medical; asistență medicală de urgență; transportul răniților la structurile medicale pentru acordarea de asistență specializată; identificarea clădirilor distruse/avariate; stingerea incendiilor; prevenirea producerii de pierderi complementare ca urmare a avarierii clădirilor, instalațiilor de apă, gaz, electricitate; limitarea/înlăturarea urmărilor exploziilor și a avariilor grave survenite la rețelele de asigurare cu energie și utilități; căutarea persoanelor dispărute.
"Scopul principal al exercițiului va fi verificarea viabilităţii de răspuns post seism respectiv a planului de acţiune C.J.S.U. în cazul producerii unui seism cu impact major, antrenarea structurilor de conducere şi răspuns cu atribuţii în managementul consecinţelor în situaţia producerii unui seism major. Fiind un exerciţiu complex, vor mai participa forţe şi mijloace din: Ministerul Apărării Naționale, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Buzău, Inspectoratul Judeţean de Politie Buzău, S.A.J-U.P.U Buzău, Crucea Roșie, Distrigaz Sud Reţele și S.D.E.E. Sucursala Buzău", au mai precizat reprezentanții ISU Buzău.
Foto cu caracter ilustrativ