Compania Națională de Investiții (CNI) a lansat, săptămâna trecută, licitația în vederea atribuirii contractului pentru proiectarea și construirea unei săli de sport în comună Vernești.
Contractul include proiectare-faza adaptare la amplasament, asistenţa tehnică din partea proiectantului şi execuţia de lucrări pentru obiectivul de investiţii “Sală de sport cu tribună 180 locuri, Sat Verneşti, Comuna Verneşti, jud. Buzău”. Potrivit informațiilor publicate în sistemul de achiziții publice SICAP, valoarea estimată a acestuia este de 7.737.105,02 de lei, fără TVA, din care 142.992,48 de lei pentru proiectare și asistență tehnică a proiectantului, 7.396.309,54 de lei cheltuieli pentru investiția de bază, iar restul pentru alte cheltuieli, inclusiv organizare de șantier.
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 17 martie 2022.
Autoritățile locale, obligate să păstreze destinația sălii de sport construite de CNI
În luna mai 2020, Consiliul Local Vernești a aprobat predarea către Ministerul Dezvoltării, prin CNI, a amplasamentului în vederea construirii unei săli de sport. Documentul se referea la o suprafață de 3.413 mp.
Prin aceeași hotărâre, autoritățile locale și-au luat angajamentul să pună la dispoziție alți 500 mp pentru organizarea de șantier, să finanțeze cheltuielile cu racordarea la utilități a noului obiectiv, iar pentru o perioadă de 15 ani să mențină destinația acestuia și să îl întrețină.
Acesta este unul dintre cele trei proiecte tip de săli de sport propuse de Compania Națională de Investiții autorităților locale.
Potrivit informațiilor publicate de CNI, în Buzău au mai fost realizate, din 2003 încoace, 29 de săli de sport, prin Compania Națională de Investiții, fiecare dintre proiectele finalizate însemnând o investiție între 1.000.000 și 7,8 milioane de lei.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ (Compania Națională de Investiții)