Prefectura Buzău și Direcția de Sănătate Publică Buzău au dispus măsuri pentru prevenirea aglomerației la Policlinica "Nicolae Titulescu", după ce au fost înregistrate mai multe sesizări cu privire la acest aspect.
Măsurile au fost cerute în urma reclamațiilor transmise de cetățeni Prefecturii Buzău și pe fondul creșterii numărului de infectări cu coronavirus.
"La nivelul Instituției Prefectului – Județul Buzău au ajuns, în ultima perioadă, mai multe sesizări din partea cetățenilor care reclamă aglomerația creată la Policlinica Nicolae Titulescu din municipiul Buzău. Ca urmare a aspectelor semnalate de cetățeni și pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, prefectul județului, Leonard Dimian, a purtat discuții cu conducerea Direcției de Sănătate Publică pentru a lua măsuri de urgență astfel încât să fie respectate toate normele stabilite de autorități pe perioada stării de alertă. În urma discuțiilor purtate la nivelul Instituției Prefectului, inspectori din cadrul DSP Buzău au desfășurat un control la unitatea medicală, în urma căruia a fost stabilit un set de măsuri care trebuie puse în aplicare imediat", a informat Prefectura.
Autoritățile au cerut ca accesul în unitate să fie permis numai pacienților pentru care s-a realizat programarea telefonică, iar zonele de circulației să fie marcate clar. De asemenea, autoritățile au cerut asigurarea distanțării sociale a pacienților în exteriorul clădirii de către firma de pază și informarea acestora că accesul în unitate se va face doar la ora programării.
O altă măsură a fost asigurarea în permanență pentru fiecare cabinet a unui pacient în interior și a unei singure persoane în sala de așteptare.
”Solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații și a deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru limitarea și răspândirea infecțiilor SARS CoV-2”, a transmis prefectul județului Buzău, Leonard Dimian.