Noul an ar putea veni cu măsuri mai dure împotriva șoferilor care sfidează normele de bun simț. Un proiect de hotărâre propune completarea regulamentului privind activitatea de ridicare a vehiculelor care staționează neregulamentar.
Proiectul, publicat săptămâna trecută spre consultare publică, stabilește că “este interzisă ocuparea domeniul public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public”, menționând că “operaţiunea de ridicare asupra vehiculelor/autovehiculelor şi remorcilor de orice marcă care staţionează pe domeniul public, în alte locuri decât drumul public (ex. spaţii verzi, spaţii pietonale diverse) se realizează în conformitate cu prevederile Ordonanţei nr. 21 din 30 ianuarie 2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale cu modificările şi completările aduse de: LEGEA nr. 515 din 12 iulie 2002 şi Legea nr. 273 din 25 noiembrie 2020”.
Inițiatorul, primarul Constantin Toma, explică în referatul de aprobare atașat acestui proiect că, “în data de 28 noiembrie 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 273/2020 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane şi rurale.
Necesitatea adoptării actului normativ mai sus menţionat este fundamentată pe problemele cu care se confruntă autorităţile locale , respectiv cea a parcării pe spaţiile verzi, în parcuri, zone pietonale. Această iniţiativă reglementează ridicarea vehiculelor staţionate pe domeniul public, în alte locuri decât cele care fac parte din drumul public (ex. spaţii verzi, parcări de reşedinţă, spaţii pietonale diverse).”
“Având în vedere faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 188/2017 pentru aprobarea Regulamentul privind activitatea de ridicare a vehiculelor/autovehiculelor/remorcilor care staționează neregulamentar pe domeniului public sau privat al Municipiului Buzău, este necesară completarea cadrului legal, pentru a se putea interveni în cazul încălcării normelor legale privind protejarea domeniului public sau privat al statului şi al amenajărilor acestuia, de către persoane fizice sau juridice, prin ocuparea domeniului public cu vehicule în afara spaţiilor marcate expres de administratorul domeniului public”, mai precizează documentul.
Foto cu caracter ilustrativ