Nouă autobuze electrice au fost cumpărate de Ministerul Lucrărilor Publice, pentru Buzău

Nouă autobuze electrice au fost cumpărate de Ministerul Lucrărilor Publice, pentru Buzău
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Încă nouă autobuze electrice nou nouțe ajung pe străzile municipiului Buzău. Acestea au fost achiziționate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației Publice, într-un program care a vizat sprijinirea a patru reședințe de județ.

Lotul destinat municipiului Buzău a avut o valoare de 24.893.100,50 de lei, fără TVA. Acesta include 9 autobuze electrice de cca. 12 m destinate transportului public urban de călători în relief de șes, 3 stații de încărcare rapidă și 9 stații de încărcare lentă.

Autobuzele au o capacitate de 78 de locuri și o autonomie de maxim 105 kilometri. Ele vor fi dotate cu wi-fi, camere video de supraveghere, aer condiționat și dispun de facilități. Cel puțin la început, ele vor fi utilizate în intervalele orare cu flux redus de călători.

Noile vehicule vor ajunge la Buzău cel târziu la începutul anului viitor.

Ministerul a precizat că finanțarea proiectului este asigurată de MLPDA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, Axa prioritară 4 – ”Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de investiții 4e - „Promovarea unor strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare”, Obiectivul specific 4.1 – „Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă”.

Pe lângă autobuzele electrice cumpărate de Ministerul Lucrărilor Publice, administrația locală are în plan să achiziționeze alte zece, în cadrul unui proiect derulat din fonduri europene. De altfel, și alte proiecte din axa de mobilitate au început să capete contur, în municipiu, anul acesta. Primul contract de acest fel, din fonduri europene, a fost semnat la începutul lui 2020 și are o valoare de 24 de milioane de lei. Prin acesta, administrația locală urmărește fluidizarea traficului, prioritizarea transportului public în comun  și reducerea poluării prin utilizarea autoturismelor personale. În 24 de intersecții din oraș vor fi instalate camere video performante. În plus, autoritățile doresc să poată verifica toate autoturismele care vin în municipiu, printr-un centru de monitorizare a traficului.

Contractul de finanțare din fonduri europene a fost semnat, în iunie, pentru un alt proiect important, vizând reabilitarea infrastructurii din municipiu. Investiția de va ridica la aproximativ 18 milioane de euro în valoare de circa 18 milioane de euro și va include reabilitarea infrastructurii rutiere, inclusiv realizarea de benzi dedicate transportului public, realizarea de piste pentru bicicliști și reabilitarea trotuarelor, pe coridoarele deservite de transportul public în municipiul Buzău.

 

Image