Autorităţile locale şi Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere au aprobat un parteneriat pentru realizarea documentaţiei tehnice pentru proiectul centurii municipiului Buzău, pe o lungime de 26,4 kilometri.
Consiliul Local Buzău a aprobat, zilele trecute, intrarea în parteneriat cu Ministerul Transporturilor, prin CNAIR, pentru mult aşteptatul proiect de realizare a şoselei de centură. Pentru început, parteneriatul vizează realizarea documentaţiei tehnice aferente aşa-zisului „orbital”, a anunţat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma. Acesta a aprecizat că noua şosea de centură va avea o lungime de peste 26 de kilometri, asigurând conexiunea atât cu viitoarea autostradă A7, cât şi cu viitorul drum expres Buzău - Brăila, totodată facilitând accesul şi spre aerodromul Bobocu. Potrivit protocolului, Primăria va realiza studiul de fezabilitate, iar lucrările ar urma să fie susţinute de CNAIR, în principal din fonduri europene şi guvernamentale, mai precizează autorităţile locale.
Centura municipiului Buzău ar urma să aibă 26,4 kilometri
„În ultima ședință a Consiliului Local al Municipiului Buzău, s-a aprobat o Hotărâre de Consiliu Local Municipal, privind parteneriatul dintre Ministerul Transporturilor prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Primăria Municipiului Buzău, pentru realizarea «pașilor tehnici» pentru proiectul «Buzău - un oraș radial concentric», respectiv realizarea unui sistem «orbital», o centură de 26,4 km ce va înconjura orașul nostru și care va face legătura atât cu viitorul drum expres Buzău - Brăila, dar și cu viitoarea autostradă A7, București- Ploiești - Buzău - Focșani - Pașcani - Siret. După realizarea proiectului tehnic, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere va executa acest tronson de centură, care va îmbunătăți mult traficul auto în Buzău. Nu este un proiect ușor și nu se va putea executa « peste noapte», dar cu siguranță este foarte necesar și-l vom realiza!”, a transmis, săptămâna trecută, primarul Constantin Toma.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!