Pompierii buzoieni se luptă de 13 ore cu un incendiu izbucnit la un depozit de materiale reciclabile

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Pompierii intervin, miercuri dimineaţa, pentru stingerea incendiului de la depozitul de materiale reciclabile din Buzău, la mai bine de 13 ore de la declanşarea acestuia, potrivit MEDIAFAX.

Incendiul a izbucnit marţi seara, în jurul orei 18.00, la ieşirea în oraş, miercuri intervenindu-se încă pentru lichidarea ultimelor focare.

„Practic, din cauza cantităţilor mari de materiale combustibile, butelii încărcate cu gaz, s-a format foarte mult jar la nivelul solului, iar pompierii iau bucată cu bucată toate materialele care nu au ars în întregime şi le udă”, au explicat pompierii buzoieni.

În timpul nopţii, la stingerea incendiului s-a acţionat cu 18 autospeciale, peste 90 de pompieri fiind prezenți la fața locului. Miercuri dimineaţă în zonă vor rămâne 7 echipaje, care vor lucra la lichidarea ultimelor focare de foc.

200 de persoane inițial evacuate din locuinţele aflate în apropierea depozitului de materiale reciclabile au revenit în casele lor în cursul nopţii, au mai transmis reprezentanţii ISU Buzău.

Aceştia vor stabili cauzele care au dus la izbucnirea incendiului după ce focul va fi stins complet.

Incendiul s-a manifestat pe o suprafaţă de aproximativ 3.000 de metri, cu degajări mari de fum, iar autorităţile au emis marţi seara o avertizare prin sistemul Ro-Alert.

Sursă foto Facebook.com/isubz.

Image