Proiect de aproape 23 de milioane de lei pentru extinderea UPU Buzău

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Consiliul Județean Buzău a aprobat, în cursul săptămânii trecute, promovarea, în vederea finanțării din fonduri europene, a proiectului "Extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență Buzău", cu o valoare de peste 22,7 milioane de lei, din care aproximativ două treimi va fi suportată din bugetul județului.

Unitatea de Primiri Urgențe a SJU Buzău ar urma să fie extinsă cu un nou corp de clădire, construit în zona actualei parcări. "Unitatea de Primiri Urgențe a fost înființată în anul 2007 în cadrul Spitalului Județean de Urgență, la parterul corpului C1, și are suprafața de 640 mp. Pentru compatibilizarea funcțiunii UPU existente la parterul corpului C1 s-a proiectat un corp de clădire parter+subsol, amplasat paralel cu corpul C1 și conectat cu acesta printr-un apendice de trecere, asigurându-se continuitatea funcțiunii UPU pe cele două zone (existent și propus). Corpul propus se amplasează în zona parcării existente, care se transferă în subsolul clădirii proiectate, conceput ca parcaj, vestiare personal medical și spații de depozitare. Conexiunea se face cu un apendice independent structural plasat în zona imediat vecină rampei de acces în UPU existent. S-a conceput extinderea astfel încât, după finalizarea ei, să se treacă la reorganizarea funcțională a spațiului UPU existent de la parterul corpului C1, astfel încât tot spațiul să funcționeze ca un tot unitar. S-a realizat un acces al ambulanțelor la peron închis pe o latură a volumului proiectat, care asigură parcarea funcțională, cât și căile de rulare. Conform partiului, filozofia de compartimentare se subordonează exigențelor din domeniu, în vederea respectării normelor sanitare, de siguranță la incendiu și protecția muncii", se arată în una dintre anexele proiectului adoptat de Consiliul Județean, potrivit căruia în noul imobil vor fi amenajate, printre altele, sala de așteptare pentru aparținători, sala de decontaminare, holul recepției pentru triaj, izolator hipobaric, sală de investigații, sala tratament chirurgical, filtru pentru medici și pacienți, cameră de spitalizare provizorie, sală de resuscitare, cameră computer tomograf, sală urgențe minore, sală urgențe majore, camere de gardă, dispeceratul SMURD, dar și un spațiu de 20 de metri pătrați pentru relaxare. În total, este vorba despre o suprafață de peste 2.000 de metri pătrați, pe cele nouă nivele, subsol și parter.

"De asemenea, s-au avut în vedere asigurarea fluxului medical, exigențele din domeniu și conexiunea cu spațiul UPU existent, care s-a propus a fi remodelat și integrat funcțiunii. Clădirea va fi echipată cu următoarele tipuri de instalații: instalații termice, de ventilare și climatizare, instalații sanitare (canalizare cu stație de epurare proprie pentru deșeuri medicale), instalații de gaze medicale, instalații electrice. (...) Clădirea va fi dotată cu echipamente medicale necesare funcționării secției UPU în conformitate cu standardele de referință în vigoare", se precizează în aceeași anexă.

Valoarea totală a proiectului se ridică la 22.737.365,77 de lei, inclusiv TVA, din care valoarea nerambursabilă solicitată, prin POR 2014 - 2020, este de 6.700.259,05 lei, inclusiv TVA. Consiliul județean va suporta cheltuielile neeligibile, care se ridică la 15.900.366,73 de lei, plus contribuția de 2% din valoarea eligibilă, însemnând 136.739,99 lei. Anterior, contribuția CJ fusese calculată la mai puțin de 10 milioane de lei, dar bugetul inițial al proiectului, adoptat la începutul anului a fost modificat, valoarea totală crescând de la 16,476 milioane de lei (inclusiv TVA) la peste 22,7 milioane de lei (inclusiv TVA), pe fondul eliminării standardelor de cost și a majorării salariului minim din domeniul construcțiilor, factori care au modificat devizul general.

 

Image