Suprafețe importante din Buzău au fost afectate de seceta pedologică. La nivelul Prefecturii funcționează un grup de lucru menit să constate pagubele și să vină în sprijinul fermierilor care au de raportat pagube cauzate de lipsa de apă din sol.
Săptămâna trecută, grupul tehnic de lucru, din care fac parte instituțiile cu atribuții în gestionarea situației generate de seceta pedologică de la nivelul județului Buzău, s-a reunit pentru a stabili procedurile, graficul și formularele ce vor fi folosite în constatarea pagubelor înregistrate de fermieri, la culturile de toamnă, după ce un ordin al Ministerului Agriculturii și Ministerului de Interne a modificat termenele pentru constatarea suprafețelor afectate. Noutățile au fost comunicate primarilor din localitățile afectate, cărora prefectul județului Buzău, Daniel-Marian Țiclea, le-a solicitat să înștiințeze în mod eficient și obiectiv toți fermierii care înregistrează pierderi din cauza secetei pedologice, pentru ca, la rândul lor, aceștia să depună, rapid, înștiințările în baza cărora se va cunoaște cu exactitate situația din teren generată de lipsa ploilor: ”Statul român a modificat termenele pentru constatarea suprafețelor afectate de seceta pedologică, pentru ca toți cei loviți de acest necaz să se poată încadra și să depună documentația care să ateste pierderile generate de lipsa ploilor. E important ca toți oamenii care își lucrează pământul să fie anunțați de aceste schimbări. Domnilor primari, proiectați acest mesaj către toți fermierii, în mod obiectiv și rapid, pentru ca ei să poată depune înștiințările la C.L.S.U., iar demersurile în vederea stabilirii pagubelor să poată fi continuate. Ca prefect al județului, mă angajez ca în 24 de ore de la primirea centralizatoarelor de la primării la secretariatul Grupului Tehnic de Lucru să dispun trimiterea în teren a uneia din cele 4 comisii care să evalueze situația. Activitatea tuturor acestor comisii, care vor ajunge în județ, va fi monitorizată de Corpul de Control al prefectului pentru o și mai bună eficiență, în sprijinul fermierilor buzoieni”, a declarat prefectul.
Prefectul a dat ca exemple localitățile Puiești, Ghergheasca și Vâlcele, unde suprafața afectată de secetă este între 50 și 90%.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!