Caz cutremurător la Buzău. Un în vârstă de 18 ani a fost găsit mort pe fundul lacului din Parcul Marghiloman. Băiatul s-ar fi sinucis, ignorat de stat și de cei care-l cunoșteau. Nimeni nu i-a simțit lipsa și nu i-a remarcat dispariția, trupul neînsuflețit fiind găsit, se pare, întâmplător, scrie DCnews.
Potrivit sursei citate, în copilărie, acesta fusese dat în plasament unei familii din Nehoiu, iar după absolvirea clasei a opta și admiterea la liceu fusese mutat într-o locuință de tip rezidențial din cartierul Dorobanți (Buzău).
”Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat și nici nu vreau să cred ce se spune! L-am crescut pe acest copil în Sf. Altar alături de copiii mei și de ceilalți, l-am spovedit și l-am împărtășit de mic. Era un copil ascultător, cu nădejde și credință în Dumnezeu. Dacă s-a schimbat atât de mult după ce a plecat de la Mlăjet și a ajuns într-o situație atât de disperată, fără ca cineva să observe, este și dovada unui sistem de asistență socială defect, care nu le oferă acestor copii șanse reale la o viață normală. Pe ei îi aduce barca de salvare doar până la 100 de metri de mal unde îi aruncă în apă fără să-i pese cuiva dacă au învățat sau nu să înoate. Un suflet de om față de care familia lui, satul român, noi, toți, am eșuat lamentabil!!! Dumnezeu să îl ierte și să ne ierte și pe noi!”, a fost mesajul preotului Sorin Gavriloiu, citat de DCnews.
Cunoscuții tânărului au povestit, pentru reporterbuzoian.ro, că nimeni nu mai știa nimic de acesta din 20 noiembrie. Din primele date, trupul lui s-ar fi aflat pe fundul lacului de cel puțin două zile, dar medicii legiști vor stabili cu exactitate când a murit băiatul. Cum pe corpul său nu au fost găsite urme de violență, principala ipoteză este că acesta și-a pus capăt zilelor.
Presa locală scrie că, odată devenit major, băiatul a fost dat afară din apartamentul DGASPC, iar recent și din locuința în care îl primise un prieten.
Trupul neînsuflețit a fost scos din apă duminică, după ce un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile.
Sursa foto: reporterbuzoian.ro