Un bărbat din localitatea Cernăteşti este cercetat de poliţişti pentru infracţiunea de distrugere prin incendiere, după ce ar fi dat foc unor obiecte şi deșeuri. Flăcările s-au extins şi au cuprins o locuinţă şi o societate comercială.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), incendiile ar fi fost provocate în noaptea de marţi spre miercuri, la scurt timp unul după celălalt, proprietarii celor două imobile sesizând ulterior autorităţile.
"În noaptea de marţi spre miercuri, în jurul orei 02,00, doi localnici, de 43 şi 29 de ani, au sesizat faptul că, în aceeaşi seară, le-au fost provocate distrugeri prin incendiere imobilelor pe care le deţin în Cernăteşti. Din investigaţii, poliţiştii au stabilit că bănuitul este un bărbat de 53 de ani, din Cernăteşti, care ar fi incendiat obiecte electrocasnice şi de mobilier, deşeuri menajere (ambalaje de carton, rafie), împrejurare în care focul s-ar fi extins, provocând proprietarilor celor două imobile prejudicii estimate la 14.000 de lei", a transmis IPJ Buzău potrivit stirileprotv.ro.
UPDATE. VIDEO 🎦 Incendiu uriaș într-un bloc din nordul Ploieștiului. Aproape 20 de oameni au fost evacuați din clădire
Foto ilustrativ depositphotos.com/ro