Un bărbat din Buzău și-a îngropat mama în spatele WC-ului din curte. Polițiștii încearcă să afle cum a murit femeia

Un bărbat din Buzău și-a îngropat mama în spatele WC-ului din curte. Polițiștii încearcă să afle cum a murit femeia
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Polițiștii din Buzău au descoperit cadavrul unei femei de 77 de ani, îngropat în propria curte. Femeia fusese dată dispărută de sora ei. Până la urmă, după mai multe versiuni, fiul femeii le-a spus polițiștilor că el a fost cel care și-a îngropat mama în curte, dar susține că o găsise moartă în casă.

Poliţiştii din Buzău fac cercetări după ce în curtea unei locuinţe din comuna Grebănu, în spatele toaletei, au găsit cadavrul unei femei. Suspect în acest caz este fiul femeii, un bărbat de 50 de ani, informează Digi24.

Conform anchetatorilor, căutările au fost declanşate după ce o femeie din Galaţi a sunat la Poliţie reclamând că sora ei, de 77 de ani, nu mai răspunde la telefon.

Fiul femeii le-a spus polițiștilor că și-a îngropat mama, după ce a găsit-o moartă în casă

În urma verificărilor, poliţiştii au găsit în curtea în care femeia locuia cu fiul ei un cadavru în stare avansată de putrefacţie despre care se bănuieşte că este al bâtrânei. Corpul era îngropat în curte, în spatele toaletei, scrie News.ro.

Luat la întrebări de poliţişti, fiul femeii le-ar fi dat poliţiştilor mai multe variante, inclusiv aceea că într-o zi, când a venit de la muncă, şi-a găsit mama decedată şi a îngropat-o în spatele curţii. Ancheta în acest caz continuă, urmând a se efectua necropsia pentru a se stabili cu exactitate cauza morţii.

Image