VIDEO Incendiu pe 500 de hectare, în Buzău. Au ars dealuri întregi din cauza “acțiunii intenționate a unei persoane iresponsabile”

VIDEO Incendiu pe 500 de hectare, în Buzău. Au ars dealuri întregi din cauza “acțiunii intenționate a unei persoane iresponsabile”
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Zeci de pompieri au intervenit, joi seară, în Buzău, pentru  stingerea unui incendiu de vegetație care a afectat o suprafață de aproximativ 500 de hectare.

 

Incendiul de vegetație uscată s-a manifestat pe raza comunelor Scorțoasa și Beceni, sub forma unei linii de foc care se întindea pe o distanță de 2,5 kilometri. 500 de hectare au ars, în total, extinderea incendiului fiind favorizată de vântul puternic.

La fața locului au intervenit prim-adjunctul inspectorului șef, care s-a aflat la comanda acțiunii, doi ofițeri, 23 de subofițeri, doi maiștri militari și serviciile de voluntari de la Beceni și Scorțoasa, cu autospeciale de stingere și turbosuflante, atomizoare, lopeți, etc.

Incendiul a fost lichidat în jurul orei 23.00, după o intervenție de aproximativ șase ore, cauza probabilă a declanșării acestuia fiind acțiunea intenționată a unei persoane iresponsabile.

Imagini ---> AICI

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Sursa imagini: ISU Buzău

 

 

 

 

 

Image