Inițiativa de transformare a Ținutul Buzăului în Geoparc Global UNESCO a ajuns la un pas de concretizare, după ce proiectul a parcurs, cu succes, o nouă etapă a procesului.
Consiliul UNESCO a acordat vot pozitiv inițiativei, decizia finală fiind așteptată în primăvară, când boardul UNESCO își va exprima, la rândul său, votul cu privire la această propunere.
“Ținutul Buzăului a primit astăzi un vot pozitiv în Consiliul UNESCO, ceea ce înseamnă că suntem recomandați să devenim Geoparc Global UNESCO în 2022! Rezultatele muncii în echipă încep să se vadă și sunt mândru că Ținutul Buzăului va primi recunoașterea internațională pe care o merită!
În primăvară va avea loc votul boardului UNESCO, care reprezintă ultimul pas și care se bazează pe recomandarea dată astăzi de Consiliul UNESCO. Ne mai despart doar câteva luni de votul final, care va fi cu siguranță unul pozitiv!” a anunțat, săptămâna trecută, președintele Consiliul Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu.
Evaluarea pe teren, favorabilă pentru acordarea titlului de Geoparc Global
Experți ai Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO) au venit în România miercuri, în luna septembrie, pentru a evalua Ținutul și a verifica, astfel, dacă realitatea din teritoriu corespunde cu dosarul transmis la Paris, în decembrie 2020. Pentru a obține statutul de Geoparc Global, “Ținutul Buzăului” trebuie să bifeze 99 din cele 101 de criterii analizate de specialiști. Vizita experților a reprezentat ultima etapă a procesului de evaluare a proiectului, în urma căreia acesta poate primi acceptul statutului de Geoparc, o amânare a titlului (va primi instrucțiuni clare pentru rectificare, urmând ca în decurs de 1-2 ani să le implementeze și să le trimită spre analiză către UNESCO) sau respingerea definitivă a acestuia.
Dosarul Ținutului a intrat în evaluare în luna februarie, iar întreaga procedură pentru acordarea statutului durează în jur de doi ani. “Este o inițiativă care a pornit acum mulți ani și care a coagulat în jurul ei mulți oameni motivați și multe instituții, afaceri și ONG-uri care ne-au sprijinit. În 2020, în ciuda unui an dificil și cu multe provocări, inițiativa Geoparcul Ținutul Buzăului a primit un avânt considerabil, prin ratificarea unui acord de parteneriat între Asociația Ținutul Buzăului, Consiliul Județean Buzău și Universitatea din București. Este un trio optim pentru dezvoltarea unui teritoriu, aducând laolaltă mediul civil, administrativ și academic”, a anunțat, atunci, Asociația. Dosarul de aplicație a inclus prezentarea teritoriului și a rezultatelor proiectului.
În decembrie 2020, după inițierea procesului de aplicare pentru obținerea statutului de Geoparc Global, Asociația Ținutul Buzăului, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, a finalizat cu succes primul capitol al proiectului, transmițând către UNESCO dosarul de evaluare. Aplicația a constat în prezentarea teritoriului, a patrimoniului cultural, a valorilor geologice semnificative pentru istoria planetei și a progresului pe care echipa l-a făcut în ultimii ani, pentru a pune aceste valori în slujba comunităților locale. Comisia Națională a României pentru UNESCO a sprijinit demersul, susținând activ întregul proces de aplicare.
Recunoaștere internațională
Potrivit reprezentanților CJ Buzău, “«Buzău Land» va deveni un teritoriu recunoscut pe plan internațional, fiind promovat de UNESCO și de rețeaua Europeană și Globală a Geoparcurilor. Totodată, statutul de Geoparc Global va atrage turiști și va avea potențial pentru a convinge antreprenori să investească în turismul alternativ, în agroturism, turism cultural ori de aventură. De asemenea, statutul ar aduce cu sine atragerea de investiții în multe alte domenii de activitate, fiind o ocazie de renaștere economică și socială a unei zone rurale care, până acum, a fost ocolită de oportunități. “Buzău Land” va deveni un loc demn de vizitat ori de locuit, devenind astfel o bună ocazie de descoperire a zonei pentru cei care nu o cunosc, iar pentru tinerii plecați peste granițe - de a se întoarce acasă”.
Odată obținut titlul, el va trebui menținut. La fiecare patru ani, teritoriul va fi reevaluat și revalidat de către doi specialiști internaționali, pentru a se verifica progresul în dezvoltarea comunităților.
Dacă procesul se va încheia cu bine, „Ținutul Buzăului” va deveni a doua zonă țară (după Țara Hațegului) declarată Geoparc Global UNESCO și recunoscută astfel ca un teritoriu cu valori naturale și culturale de importanță internațională.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Asociația Ținutul Buzăului