O tânără din Constanța a sesizat autoritățile după ce a observat că asistenta care ar fi trebuit să o vaccineze ar fi retras plină seringa pe care o utilizase și ar fi golit-o în alt recipient. Aceasta povestește pe larg ce s-a întâmplat la administrarea primei dozei, dar și experiența s-a repetat și la rapel, când s-a convins că nu este doar impresia ei și a decis să reclame situația. Incidentele ar fi avut loc la centrul de vaccinare de la Pavilionul Expozițional.
„În data de 10.04.2021 am avut prima doză, fiind repartizată la cabina numărul 14. Fiindu-mi teamă, nu m-am uitat la braț sau seringă în timp ce îmi administra serul asistenta respectivă, însă atunci când a retras seringa, am observat că încă era lichid în aceasta. Nu am spus nimic, mi-am zis că poate mi s-a părut”, a povestit tânăra citată de Dobrogea Live. La rapel, pe 1 mai, a solicitat să fie repartizată la aceeași asistentă.
„De această data am încercat să mă uit, însă nu puteam observa conținutul seringii din cauza poziției mânii asistentei și nu am văzut să fi apăsat pe piston. În momentul în care a retras seringa, am observat că seringa conținea în continuare serul ce nu îmi fusese administrat. I-am atras atenția și m-am ridicat imediat ca să apuc seringa, însă nu am reușit, asistenta golind rapid conținutul în recipientul pentru deșeuri, asistenta arătându-mi imediat după aceea seringa goală, negând că ar fi golit conținutul în recipient, nu la mine în braț”, povestește tânăra.
Aceasta spune că, de față cu ea, asistenta a golit și o doua seringă în care rămăsese ser, iar o a treia ar fi fost găsită în coșul de gunoi.
Tânăra a primit o altă doză de vaccin, chiar în aceeași zi, iar apoi a sesizat Poliția, iar împreună cu aceștia a mers din nou la centrul de vaccinare din Pavilionul Expozițional. „Domnii polițiști mi-au spus că au mai găsit o singură seringă ce conținea o cantitate mică de ser nefolosit în recipientul de deșeuri pe care doamna coordonator l-a pus la dispoziția lor, însă nu putem avea certitudinea ca a fost același recipient pe care eu l-am scos din cabinet – acestea au fost și spusele polițiștilor”, mai spune tânăra, pentru Dobrogea Live. Aceasta a mai dezvăluit că, de față cu polițiștii, medicul din zona de supraveghere post vaccinare a refuzat să confirme că în urmă cu o oră găsise o seringă în coșul de gunoi, cu aproximativ jumătate de doză de ser nefolosit.
Pe lângă Poliție, persoana în cauză a depus o sesizare și la Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța. Oficialii DSP au declarat pentru „Dobrogea Live” că „sesizarea a ajuns la Serviciul de Inspecție care urmează să desfășoare o anchetă”.
Citiți articolul integral pe dobrogealive.ro.
Sursa foto: Facebook/ Primăria Constanța