O tragedie a avut loc la Mangalia, joi, 4 noiembrie. În jurul orei 12.00, un copil în vârstă de 3 ani a fost mușcat de câinele familiei. Potrivit replicaonline.ro, leziunile suferite de minor, la nivelul capului, au fost incompatibile cu viața și a fost declarat decesul. În cauză se efectuează cercetări.
Potrivit sursei citate este vorba de câinele familiei din rasa Presa Canario, catalogată ca rasă din categoria celor periculoase. Animalul era ținut într-un loc special amenajat. În momentul în care un membru al familiei a vrut să-l hrănească, fără să fie văzut a intrat și copilul. Atunci câinele s-a năpustit asupra micuțului. Familia a sunat la 112, însă copilul a decedat la spital. În cauză polițiștii, sub coordonarea procurorilor, au deschis o anchetă.
Oficial de la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța
Marți, în jurul orei 11.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că un minor, de 3 ani, ar fi fost mușcat de către câinele familiei.
Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un câine din rasa presa canario, înregistrat, care era ținut într-un țarc din curtea locuinței.
Din cercetări a reieșit faptul că, în cursul zilei de astăzi, bunica minorului a intrat în țarc pentru a hrăni câinele, iar în acel moment, copilul s-ar fi strecurat pe lângă aceasta, fiind mușcat de câine.
Copilul a fost transportat la spital unde, din nefericire, a decedat.
În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, totodată fiind efectuate verificări referitoare la respectarea prevederilor O.U.G. 55/2002 privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!