Festivalul de muzică Mamaia sa va ţine în luna septembrie

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

După bâlbâieli şi ezitări, autorităţile constănţene au aprobat, marţi, organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, la începutul lunii septembrie.

Consiliul Judeţean Constanţa a aprobat ieri, în şedinţă extraordinară, darea în folosinţă gratuită Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România a suprafeţei de 2.000 de metri pătraţi pe parcarea laterală şi a transmiterii de 200 de metri pătraţi în interiorul Pavilionului Expoziţional Constanţa precum şi transmiterea dreptului de a folosi marca Festivalului Naţional Naţional de Muzică Uşoară Mamaia, în perioada 5-8 septembrie, pentru desfăşurarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2019. Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Marius Horia Ţuţuianu, a anunţat că va sprijini organizarea festivalului în această formă în 2019, iar, de anul viitor, este posibil să fie găzduit chiar de către Teatrul de Vară din Mamaia, care ar trebui să intre în reabilitare în lunile următoare, informează publicaţia Cuget Liber.

Iniţiativa reluării Festivalului Mamaia le aparţine reprezentanţilor Electrecord Production, care au anunţat că deja sunt toate demersurile făcute, iar artiştii sunt pregătiţi să urce pe scenă. „Nu era normal ca acest festival emblematic pentru industria muzicală din România să dispară. Din acest considerent, Electrecord Production a decis să facă tot ce este posibil pentru a readuce acest important eveniment acolo unde îi este locul, în prima linie a evenimentelor muzicale. Nu a fost uşor şi a durat multe luni de zile până să obţinem aprobările necesare. După nouă ani, Festivalul Mamaia se va relua. Nici nu putea sa fie altfel pentru ca Festivalul de la Mamaia este cel mai cunoscut şi popular festival muzical românesc, istoria lui începând în 1963”, explică reprezentanţii Electrecord Production.

Image