La Constanța, Sfânta Lumină va fi adusă pe mare. Slujba de Paști va fi citită în 12 limbi

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Mulți români vor petrece, anul acesta, Paștele pe litoral, datorită apropierii de ziua de 1 Mai și faptul că, anul acesta, sărbătoarea Învierii se va suprapune, astfel, și cu deschiderea sezonului estival.  Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a anunţat că pe 27 aprilie, în jurul orei 23,30, va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona falezei Cazinoului din municipiul Constanţa, aceasta fiind purtată în procesiune până în faţa catedralei arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioşilor.

La ora 24,00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 01.00, de oficierea Sfintei Liturghii în catedrala arhiepiscopală.

"În noaptea de Înviere, un număr mare de credincioşi este peste tot, la noi cu atât mai mult. Vin aici în peninsulă, aşteaptă lumina pe care o aducem de pe mare şi cu adevărat credem că vom fi plini de bucurie şi anul acesta. Şi vom împărţi şi pască, vom împărţi şi lumânări, în primul rând le vom împărţi lumină, din lumina adusă de la Ierusalim, care este lumina cea vie şi adevărată, care ne face pe noi mai credincioşi şi mai puternici în mărturisirea credinţei noastre", a declarat ÎPS Teodosie, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, iniţial Sfânta Lumină se va aduce la Arhiepiscopia Tomisului de la Bucureşti, ea va fi dusă apoi în largul mării, de aici pe faleza Cazinoului şi pe urmă în parcul catedralei, unde va fi împărţită credincioşilor.

"Din catedrală, plecăm pe mare cu Lumina, ca să o aducem, cum este deja tradiţia la noi, în apropiere, la malul mării, loc unde ne vom întâlni şi vom veni cu toţii cu lumina aici, în parcul catedralei şi vom da lumină tuturor. Iar prima parte a slujbei se va săvârşi afară, în altarul de vară", a precizat ÎPS Teodosie, spunând că de aici va ajunge Lumină până la credincioșii din bulgaria, pentru că și preoți de la sud de Dunăre și-au anunțat sosirea la Constanța.

Duminică, 28 aprilie, în prima zi de Paşti, începând cu ora 12.,00, la catedrala arhiepiscopală, ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de "a doua Înviere", în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulaţie internaţională, simbolizare a universalităţii creştinismului, conform reprezentanţilor Arhiepiscopiei Tomisului.

Foto cu caracter ilustrativ (sursa: tvalphamedia.ro)

 

 

Image