Unul dintre cei trei membri ai formației 3 SUD EST a ajuns în stare gravă la Spitalul din Medgidia, după ce a fost confirmat cu coronavirus.
Inițial, Mihai Budeanu (44 de ani) a fost internat la Mangalia, unde se află spital suport Covid, dar joi a fost transferat. “Starea lui de sănătate nu este foarte bună. Era internat la noi în spital, pe Secţia de Terapie Intensivă. Necesita plasmă, însă unitatea noastră nu oferă, deocamdată, astfel de tratament. A fost transferat la Medgidia”, a declarat, pentru Focus Press, un medic din cadrul unităţii spitaliceşti de la Mangalia.
Potrivit antena3.ro, și medicii de la spitalul din Medgidia, unde a fost transferat, au confirmat faptul că starea de sănătate a lui Mihai Budeanu este foarte delicată.
Între timp, vineri dimineață, colegii de trupă lui Mihai au postat, pe pagina de Facebook a formație, un mesaj în care confirmă informațiile despre artist și în care îndeamnă pe toată lmea să ia aminte la ce se întâmplă în jur și să respecte regulile de protecție:
"Da, este adevărat. Colegul nostru Mihai este infectat cu Covid 19 şi este internat în secţia de terapie intensivă a Spitalului Municipal Medgidia. I se administrează plasmă şi tratament de specialitate.
Să sperăm că starea lui se va îmbunătăţi cât mai repede. Nu este de joacă cu acest virus!!! Aveţi grijă de voi şi de cei din jurul vostru respectând regulile de protecţie.
Vă ţinem la curent cu starea lui Mihai".
Sursa foto: Facebook/ 3 SUD EST