O ambarcaţiune a Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM) a intervenit pentru salvarea a şapte persoane, printre care şi trei copii, care se aflau la bordul unui velier, care rămăsese prins între pietre, în zona Cap Tuzla.
Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare a anunţat, luni, printr-un comunicat de presă, că un echipaj ARSVOM a intervenit pentru salvarea unor persoane aflate la bordul unui velier.
“SAR Phoenix, dotat cu Sky jet la bord, se deplasează cu toată viteza către zona indicată de MRCC, respectiv zona Cap Tuzla. La ora 18.20 Sar Phoenix a ajuns în poziţia indicată, unde împreună cu un Rib ISU a acordat asistenţă velierului Orion, prins între pietre în zona Cap Tuzla. La bordul velierului se aflau şapte persoane, din care patru adulţi şi trei copii”, a anunțat ARSVOM, potrivit News.ro.
Velierul a reuşit să iasă dintre pietre, cu ajutorul şi la indicaţiile echipajului de pe SAR Phoenix, comandant Nasiescu Dan, ofiţer mecanic Blaga Bogdan şi timonier Popa Alin.
“Deoarece exista suspiciunea să aibă gaură de apă, Sar Phoenix împreună cu RIB ISU au însoţit, in asistenţă, velierul până în portul Belona, din Eforie Nord. Toţi pasagerii de la bord sunt bine, nu a fost necesară preluarea acestora la bordul navei salvatoare”, a mai precizat ARSVOM.
Foto News.ro.