Precizările Rompetrol Rafinare privind incidentul de la Petromidia, de vineri dimineață

explozie petromidia rompetrol rafinare
Sursa foto: Observator Constanța
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Reprezentanții Rompetrol Rafinare au explicat, într-un scurt comunicat de presă, în ce context s-a produs incidentul de vineri dimineață, de la Petromodia, dar și cum evoluează situația la locul evenimentului.

„În prezent, Rompetrol Rafinare desfășoară revizia generală a rafinăriei Petromidia. Activitățile și operațiunile sunt oprite pentru lucrări de mentenanță, recertificarea și modernizarea a unităților de producție.

Pe fondul acestora, în această dimineață, a avut loc o aprindere în instalația de Hidrofinare Benzină (HB). Aceasta a fost stinsă și nu există victime, situația fiind sub controlul forțelor de intervenție, care în aceste momente răcesc instalația, conform procedurilor specifice.

Forțele locale de pompieri au beneficiat de sprijinul celor de la ISU Dobrogea”, au informat reprezentanții companiei.

Autoritățile au anunțat că 20 de persoane au fost evacuate și, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

 

Image