Trupul unui bărbat a fost găsit sâmbătă pe marginea şoselei, între localităţile Agigea şi Eforie Nord, victima având un traumatism cranian grav, a informat Serviciul de Ambulanţă Judeţean Constanţa.
"Bărbat găsit pe marginea drumului, între Agigea şi Eforie Nord, cu leziuni incompatibile cu viaţa. Are un traumatism cranian grav. Decesul a fost constatat de echipajul SAJ C2 deplasat la faţa locului", a precizat SAJ Constanţa potrivit stirileprotv.ro.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, la data de 6 iulie, în jurul orei 5,30, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi că în apropierea DN 39, între localităţile Agigea şi Eforie, a fost găsit cadavrul unui bărbat.
"Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă", se arată într-un comunicat transmis de IPJ.
Cercetările în acest caz continuă în vederea identificării bărbatului şi stabilirii împrejurărilor în care acesta a decedat.
Foto stirileprotv.