Un tânăr de 25 de ani din Iaşi, mascat şi înarmat cu două cuţite, a fost împuşcat, la Năvodari. Mascatul a fugărit mai multe persoane şi a atacat un poliţist care încerca să-l prindă.
Potrivit ziarulconstanta.ro, astăzi, în jurul orei 03.00, o patrulă de ordine publică din cadrul Poliției orașului Năvodari, în timp ce se afla în desfășurarea activităților de serviciu, a observat un grup de persoane (două femei și doi bărbați), care alergau și strigau după ajutor, reclamând verbal faptul că ar fi urmărite de o persoană necunoscută.
Polițiștii au recunoscut persoana în cauză, care avea fața acoperită cu o mască, iar în mâini avea două cuțite. La vederea patrulei, agresorul a fugit în direcția opusă, moment în care polițiștii au pornit în urmărirea acestuia, pe mai multe străzi din orașul Năvodari, atât pedestru, cât și cu autospeciala de poliție.
După aproximativ un kilometru polițiștii au reușit să-l încolțească pe mascat într-un gang. Polițistul a procedat la somarea persoanei, în repetate rânduri, să se oprească, însă aceasta l-a atacat pe polițist, manifestând un comportament periculos.
Ca urmare a pericolului iminent, polițistul a folosit armamentul din dotare, trăgând un foc de armă asupra persoanei, aceasta fiind rănită în zona membrelor inferioare. Până la sosirea ambulanței, polițistul a acordat primul ajutor rănitului.
Agresorul a fost identificat ca fiind un bărbat, de 25 de ani, din municipiul Iași. El a fost transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.
În continuare, se efectuează cercetări pentru luarea măsurilor legale care se impugn, transmite IPJ Constanţa, potrivit sursei citate.
Sursă foto ziarulconstanta.ro.