Un incendiu puternic a izbucnit în parcarea subterană a unui bloc din Constanța, în noaptea de miercuri spre joi.
Focul, care ar fi cuprins inițial numai două mașini, s-a extins foarte repede, la locul evenimentului fiind activat planul roșu de intervenție, pentru solicitarea de sprijin și din partea ISU Călărași și ISU Ialomița.
“Am fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu la un ansamblu de locuinţe, în total 150 de apartamente. Am alocat la faţa locului 35 de autospeciale, autospeciale cu apă şi spumă, echipaje medicale, trei autospeciale de lucru la înălţime. Au fost alocate forţele de inspectoratele pentru situaţii de urgenţă şi de la două inspectorate limitrofe, Ialomiţa şi Călăraşi”, a afirmat comandantul ISU Dobrogea, pentru News.ro.
Peste 100 de locatari evacuați cu autoscările de pe acoperiș și de la etajele superioare
Forțele de intervenție au anunțat că 250 de oameni au fost evacuaţi, iar peste 100 de oameni au fost coborâţi cu autoscările de pe acoperiş şi etajele superioare. Comandantul ISU Dobrogea a declarat, pentru sursa citată, că pompierii au evacuat fiecare locuinţă pentru a se asigura că nu sunt persoane rămase în clădire. Forţele de intervenţie au evacuat 250 de persoane, printre care și foarte mulți copii. În total au fost afectate 150 de apartamente.
Nouă oameni au ajuns la spital, adulți și copii. Din fericire a fost vorba doar despre intoxicați cu fum, nimeni nu are răni grave.
“Au fost evacuate în jur de 250 de persoane, dintre care peste 70 de copii. Majoritatea au fost evacuate folosind autospecialele de lucru la înălţime, multe dintre aceste persoane s-au adăpostit pe terasa blocului”, a precizat Mihail Cristian Amarandei, pentru News.ro.
El a menţionat că incendiul a pornit de la demisolul blocului, iar 36 de maşini au fost afectate: "Din elementele pe care le avem la dispoziţie incendiul a fost iniţiat din parcarea blocului, de la demisol. Elementele care au stat la baza iniţierii arderii şi dezvoltării acestuia în dinamică vor fi stabilite ulterior. Avem 36 de autoturisme, 25 în subsol şi în parcare şi celelalte 11 au fost pe laturile exterioare ale blocului”.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto:news.ro