VIDEO - Operațiune dramatică, în Constanța. Un băiat de 14 ani, dispărut în Dunăre, găsit în hipotermie // UPDATE - A fost declarat decesul

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un băiat de 14 ani ar fi intrat în Dunăre să îşi ia papucii şi nu a mai ieşit la mal, au anunțat, luni după-amiază, reprezentanții ISU Constanța. Incidentul s-a petrecut în localitatea Rasova. Echipajele au intervenit inclusiv cu o barcă și o autospecială Smurd, dar și cu scafandri, demarând imediat căutările.

Adolescentul a fost găsit la aproximativ 7 metri de locul unde a fost sesizată dispariţia lui, fiind predat echipajului SMURD, care a început protocolul de resuscitare. Potrivit Ziua de Constanța, care citează informații furnizate de reprezentanții ISU Constanța, după aproximativ 45 de minute, el a fost preluat de un elicopter SMURD, în hipotermie, fără semne vitale, pentru a fi continuate manevrele de resuscitare la Spitalul Judeţean din Constanţa.

Cadrele medicale citate de Ziua de Constanța au explicat că, pentru a fi declarat decedat, pacientul trebuie adus la temperatura normală a corpului care este încălzit cu un grad pe oră.

UPDATE - Băiatul a fost declarat decedat.

Sursa imagini: ISU Dobrogea și IPJ Constanța via ziuadeconstanta.ro

Image