VIDEO 🎦 Un "smardoi" s-a ascuns după iubită când a încercat să se ia de un șofer, dar din mașina aceluia au coborât mascații

mascații la scandal constanta
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Scene de "Cascadorii râsului" au avut loc pe stradă, protagonist fiind un scandalagiu care a vrut să pună la punct un șofer. Spre ghinionul său, duba acestuia din urmă era plină de luptători SAS. Mascații au încercat să-l potolească pe individ, dar pentru că acesta nu s-a calmat, l-au luat cu ei.

 

Scenele filmate pe o stradă din Constanța au devenit virale. Un clip care surprinde scandalul a fost publicat inclusiv pe pagina de Facebook a Sindicatului Europol, alături de un mesaj care arată și că scandalagiul era rău de gură, dar cam atât. Față în față cu luptătorii de la Acțiuni Speciale, a preferat să se cam ascundă după iubită, foarte vocală și ea.

"De Ziua Internațională a Femeii, acest păcălici ne arată cât este de important să ai o femeie în viața ta.

Nu neapărat pentru a o iubi și prețui, ci pentru a te folosi de ea ca paravan să nu ajungă polițiștii la tine după ce ai strigat după ei și te-ai adresat cu apelativul “p&@*e”.
Așa că stimabile doamne și domnișoare, mare atenție la păcălicii și măscăricii din preajma voastră", au scris cei de la Sindicatul Europol.
 
 

Întreg scandalul a început după ce un șofer l-ar fi claxonat pe individul pus pe harță, așa că acesta s-a gândit să-i dea o lecție, neștiind ce transporta conducătorul auto în dubă.  "Mascații" au încercat să-l calmeze pe individ, dar acesta nu s-a potolit, așa că a ajuns să fie încătușat și luat pe sus de polițiști.

 
 

Image