Gest emoţionant la Galaţi, chiar înainte cu câteva zile de Crăciun. Potrivit Monitorul de Galați, fiul unei femei în vârstă de 54 de ani din Galaţi, care se afla în moarte cerebrală după un accident vascular cerebral, şi-a dat acordul ca organele mamei sale să fie donate pentru salvarea altor vieţi. Intervenţia chirurgicală a fost realizată atât de medici din Galaţi, cât şi din Bucureşti, iar organele au fost trimise către Spitalul Clinic Fundeni din Capitală.
„În acestă dimineaţă (n.r. - joi, 19 decembrie 2019), în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă «Sfântul Apostol Andrei» Galaţi a avut loc o prelevare de organe de la o pacientă aflată în moarte cerebrală. Procesul de prelevare a fost coordonat de către o echipă de medici de la Bucureşti. S-au prelevat ficatul, corneea, rinichii, ţesut osos şi tendoane. Vreau să mulţumesc în primul rând familiei care a fost de acord cu acest gest nobil şi generos, apoi echipei medicale multidisciplinare complexe care a realizat acest lucru. Sper ca acest gest să salveze cât mai multe persoane aflate în nevoie imediată de transplant“, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, în a cărui subordine se află unitatea spitalicească.
Astfel, mai mulţi pacienţi aflaţi pe lista de aşteptare a medicilor chirurgi din Bucureşti vor fi salvaţi. Această intervenţie este a patra prelevare efectuată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei“ Galaţi.
Credit foto Monitorul de Galați