Un tânăr de 24 ani din comuna gălăţeană Măstăcani este anchetat, sâmbătă, de criminalişti şi procurori, după ce vineri seara a omorât un consătean de 34 ani, anunță Agerpres. Suspectul este în custodia organelor de anchetă şi va fi audiat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Victima ar fi fost ucisă în urma unui conflict spontan, cel mai probabil pe fondul consumului de alcool.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.
Vineri dimineață, un alt bărbat a fost ucis, în plină stradă, în apropierea unei școli din Galați. Doi elevi au fost reținuți în acest caz.
Citiți și: Doi elevi de la Seminarul Teologic au fost reținuți în cazul crimei din Galați