Poliţiştii şi procurorii criminalişti fac anchetă, după ce mai părţi din cadavrul unei femei au fost descoperite, în timpul nopţii de miercuri spre joi, lângă şoseaua de centură a Galaţiului, potrivit MEDIAFAX.
Surse apropiate anchetei spun că părţile de cadavru au fost descoperite la miezul nopţii şi imediat au fost alertate autorităţile.
La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, specialişti în criminalistică şi procurori.
De asemenea, pe cadavrul femeii încă neidentificate au fost găsite numeroase semne de violenţă.
Criminaliştii fac cercetări la faţa locului, iar cadavrul a fost transportat Serviciul de Medicină Legală pentru necropsie.
Cercetările în acest caz sunt coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi.
Potrivit stiridegalați.ro, se pare că femeia a fost ucisă de concubinul ei, pe care-l cunoscuse în urmă cu șase luni. S-a dispus începerea urmăririi penale a acestuia cu privire la infracțiunile de omor și profanare de cadavre sau morminte.
Omorul a avut loc în apartamentul principalului suspect, în vârstă de 75 ani, fiind aplicate trei lovituri de cuțit în zone vitale. Cadavrul a fost apoi tranșat în cadă, pus în saci și apoi lăsat în zona unde a și fost descoperit.
Bărbatul a fost adus la audieri, timp în care se desfășoară și cercetarea la fața locului.
Victima avea 63 de ani.
Sursă foto MEDIAFAX.