FOTO | Fenomen rar, produs pe Dunăre. Apa „fierbe” la 18 grade

FOTO | Fenomen rar, produs pe Dunăre. Apa „fierbe” la 18 grade
Din cauza frigului, nori de aburi ies din Dunăre, lăsând impresia că apa clocotește
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Un fenomen spectaculos a fost surprins pe Dunăre, la Galați. Din cauza frigului, nori de aburi ies din fluviu, lăsând impresia că apa clocotește.

Acest fenomen se întâlnește foarte rar, înregistrându-se în momentul în care temperaturile exterioare scad brusc și „surprind” apa Dunării la temperaturi mult pozitive, explică jurnaliștii de la Antena 3. Sâmbătă dimineață, la Galați s-au înregistrat 6 grade Celsius, iar apa din Dunăre înregistra 18 grade, așa că a început să… „fiarbă”.

Meteorologii spun că fenomenul de „fierbere” se produce din cauza faptului că apa nu este adâncă, iar temperaturile scăzute au venit brusc și au condus, practic, la o diferență mare de temperatură între apa de la fund și cea de la suprafață.

Fenomenul de „fierbere” a Dunării nu afectează circulația la fel cum se întâmplă cu negura sau ceața, aburul de fierbere risipindu-se repede în contact cu aerul rece, mai notează sursa citată.

Image