Grupul naval Damen va tăia 1.050 de locuri de muncă la nivel mondial, 870 din disponibilizări urmând să aibă loc în România iar restul în Olanda, relatează HotNews citând Dutch News.
Șantierele navale ale companiei au înregistrat o pierdere uriașă anul trecut, constructorul confruntându-se cu probleme la mai multe proiecte care s-au dovedit mult mai mari decât se credea inițial.
Damen a raportat o pierdere de 287 de milioane de euro, cea mai mare din istoria de 93 de ani a companiei, pandemia de COVID-19 având la rândul ei repercursiuni asupra activității constructorului, potrivit ocean-energyresources.com, citat de HotNews.
Potrivit sursei citate, un purtător de cuvânt al companiei a declarat că speră să reducă la minim pierderile de locuri de muncă în Olanda prin transferarea angajaților către alte divizii din interiorul grupului naval. Grupul Damen are 13.000 de angajați la nivel mondial.
Sursă foto damen.com.