Mama-călău, după gratii! Instituțiile spun că au făcut anchete, dar nimeni nu a reușit să îi salveze viața micuței

mama-călău
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Tribunalul a admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi şi a dispus arestarea preventivă a inculpatei V. E. pentru o perioadă de 30 de zile.

Potrivit Monitorul de Galați, reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați confirmă că fetița decedată a fost efectiv toturată de cea care i-a dat viață. Copila avea pe corp numeroase vânătăi, răni, urme de comprimare, dar și arsuri. Ar fi fost bătută încontinuu câteva zile începând cu 26 ianuarie.

Totuși, cei de la școala unde învăța spun că nu au văzut nimic și că fetița era prietenoasă, isteață și nu dădea semne și nici nu avea semne de bătaie la începutul școlii.

Reprezentanții Direcției Județene de Asistență Socială și Protecția Copilul Galați confirmă că după examinarea medicală, pe trupurile celor două surori mai mici ale Elenei, fete de 5 și 7 ani, luate ieri în plasament de urgență, s-au găsit numeroase urme care arătau că erau bătute.

Cele două sunt traumatizate, deși ieri păreau a fi în regulă, probabil că acum realizează ce au văzut de fapt și ce s-a întâmplat. Un semnal de alarmă a fost dat în februarie-martie anul trecut când educatoarea de la grădinița unde învăța mijlocia familiei, Mădălina, sora Elenei, a reclamat că aceasta era plină de vânătăi și părea abuzată.

Primele semne ale abuzului au apărut în iarna lui 2022. Copilul venea cu semne pe gât, mama nu răspundea, dar mătușa explica că așa se mai joacă, se mai zgârie copiii între ei sau copila cade pe gheață și nu venea cu zilele la grădiniță. Dar cum într-o zi au văzut că fetița care își ridicase mâneca să se spele era plină de vânătăi, de la grădiniță s-au anunțat autoritățile.

Reprezentanții Protecției Copilului admit cazul, dar spun că au făcut atunci toate demersurile legale și că lucrurile păreau a se rezolva, familia extinsă insistând ca fetițele să rămână în familie.

Mama care ieri și-a ucis fiica are un retard moderat, dar încă avea tutela fetelor, familia a primit sfatul să ceară tutela în instanță. Cazul a fost apoi predat spre monitorizare către Direcția de Asistență Socială a Primăriei Galați care ar fi urmat să anunțe dacă apăreau probleme.

"Direcția de Asistență Socială a făcut, nu una, ci două anchete sociale la domiciliul fetițelor și de fiecare dată s-a constatat că erau bine îngrijite, dezinvolte, comunicau foarte bine. Durata monitorizării depinde foarte mult de elementele care se găsesc la fiecare vizită. Având în vedere că în situația dată, nici la prima, nici la a doua vizită nu s-a constat nici un fel de suspiciune de abuz, de agresiune asupra copiilor, monitorizarea s-a încheiat", a explicat Petrică Patilea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Galați.

Rudele mamei, care și-ar fi asumat grija în fața autorităților, nu au mai vrut să dea astăzi niciun fel de declarație.

Din păcate, oricâte autorități arată cum și-au făcut datoria și la fel membrii de familie, nimic nu a salvat-o pe Elena de la o moarte groaznică.

Eugenia Vasilache, mama care și-a ucis copila, este arestată preventiv 30 de zile, acuzată de comiterea infracțiunii de omor împotriva unui membru al familiei.

 

Foto Monitorul de Galați

Image