Trei foste cinematografe vor fi reabilitate din fonduri europene şi transformate în centre de conferință și de excelenţă în robotică și teatru

Trei foste cinematografe vor fi reabilitate din fonduri europene şi transformate în centre de conferință și de excelenţă în robotică și teatru
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Fostele cinematografe din Galaţi vor fi reabilitate şi modernizate cu fonduri europene, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, a anunţat primarul municipiului, Ionuţ Pucheanu, citat de Agenția de presă Rador.

Potrivit acestuia, cele trei cinematografe, Ţiglina, Dacia şi Flacăra, aflate în stare de ruină, vor avea după renovare alte destinaţii, dar pentru câţiva ani vor difuza şi filme, o dată pe săptămână, conform protocolului încheiat cu RADEF.

Foste cinematografe modernizate din fonduri PNRR

Edilul a precizat că fostul cinematograf Ţiglina va fi reabilitat pentru a găzdui Teatrul pentru Copii şi Tineret ”Gulliver”, valoarea investiţiei fiind de 2,57 de milioane de lei, informează G4Media. Fostul cinematograf Flacăra va fi renovat pentru a deveni un centru de conferinţe, congrese, simpozioane şi alte evenimente de anvergură, investiţia fiind de 2,47 de milioane de lei, iar fostul cinema Dacia va deveni un centru de excelenţă în robotică, valoarea investiţiei fiind de 2,13 milioane de lei, mai arată sursa citată.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

Image