Ucisă de mamă. Nereguli grave în modul în care au intervenit DAS și DGASPC Galați

ucisă de mamă
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Raportul ANPDCA relevă grave deficienţe în modul în care specialiştii DAS Galaţi şi DGASPC Galaţi au intervenit în cazul fetiţei de nouă ani ucisă de mamă, şi al surorilor ei mai mici, începând din martie 2023.

Potrivit stirileprotv.ro, conform raportului, psihologul care a evaluat copiii nu a considerat că aceştia prezintă semnele unui abuz şi a recomandat doar implicarea unchilor materni în creşterea şi educarea lor, iar specialiştii DGASPC Galaţi nu au întreprins niciun demers în vederea evaluării medicale a copiilor.

Totodată, fără a avea acces la întreg istoricul cazului, specialiştii din cadrul serviciului de asistenţă socială al Primăriei au constatat că fetiţele erau bine îngrijite şi nu se aflau într-o situaţie de risc. Psihologul şi asistentul social care au instrumentat cazul, precum şi şeful Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Galaţi vor fi cercetaţi disciplinar, iar preşedintele ANPDCA va solicita oficial, printr-o circulară trimisă la nivel naţional, tuturor Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului să revizuiască întreg cadrul procedural privind instrumentarea şi monitorizarea cazurilor de abuz asupra minorilor.

„Echipa de control a ANPDCA a constatat multiple deficienţe în instrumentarea cazului fetiţei decedate şi al celor două surori ale acesteia la nivelul DGASPC Galaţi şi al serviciului de asistenţă socială din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, precum şi o lipsă de coordonare între specialiştii celor două instituţii. Astfel, principalele măsuri propuse de echipa de control vizează mutarea într-un alt serviciu şi declanşarea cercetării disciplinare în cazul psihologului şi asistentului social care au instrumentat cazul fetiţei decedate şi al surorilor acesteia, caz intrat în atenţia DGASPC Galaţi în martie 2023, cu aproape un an înainte de incidentul tragic de la sfârşitul lunii ianuarie. De asemenea, măsura cercetării disciplinare a fost propusă şi în cazul şefului Serviciului Public de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei municipiului Galaţi, pentru modul în care a gestionat, în aceeaşi perioadă, activitatea de monitorizare a minorilor implicaţi în acest caz, precum şi activitatea serviciului pe care îl coordonează, în ansamblu”, anunţă Ministerul Familiei, ANPDCA anunţând că a fost finalizat raportul Corpului de Control care a derulat verificări la nivelul DGASPC Galaţi, iar documentul, cuprinzând concluziile, precum şi măsurile şi recomandările formulate, a fost trimis către DGASPC Galaţi, către Consiliul Judeţean Galaţi, în subordinea căruia funcţionează Direcţia şi către Direcţia de Asistenţă Socială din cadrul Primăriiei municipiului Galaţi.

Acţiunea de control a fost dispusă de preşedintele ANPDCA imediat după decesul fetiţei şi s-a desfăşurat în perioada 02.02.2024-15.02.2024, la DGASPC Galaţi şi la Direcţia de Asistenţă Socială (DAS) a municipiului Galaţi.

Fetiţa de 9 ani din Galaţi a murit, la sfârşitul lunii ianuarie, în apartamentul în care locuia cu familia, fiind găsită de un echipaj SMURD cu urme de violenţă extremă pe corp.

Potrivit procurorilor, în perioada 26-30 ianuarie 2024, în timp ce se afla în locuinţa din municipiului Galaţi, mama sa a exercitat acte de violenţă asupra fetiţei sale „pe care a lovit-o în mod repetat cu obiecte contontente, i-a cauzat arsuri şi a comprimat-o cu mâinile, provocându-i leziuni traumatice pe toată suprafaţa corpului, care şi-au cumulat efectul (şoc traumatico-hemoragic), conducând în final la producerea directă şi necondiţionată a decesului”.

Mama copilei se află în arest preventiv, sub acuzaţia de omor. Unchiul şi mătuşa fetiţei, care locuiau în acelaşi imobil, au fost reţinuţi, fiind apoi plasaţi sub control judiciar, în cazul lor acuzaţiile fiind de complicitate la omor şi rele tratamente aplicate minorului.

Citește mai mult pe stirileprotv.ro.

Foto stirileprotv.ro

Image