O autospecială de la Secţia de Pompieri Tecuci a luat măsuri pentru asigurarea măsurilor PSI, după ce pe o stradă din municipiul Tecuci s-a răsturnat un rezervor de plastic ce conţinea 1.000 de litri de motorină, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Galaţi, Eugen Chiriţă, potrivit Digi24.ro.
Combustibilul fusese încărcat într-o staţie de carburanţi din oraş, de o persoană care venise la benzinărie cu un autovehicul carosat, pe platforma din spate aflându-se rezervorul, din plastic.
În momentul în care conducătorul auto a plecat cu autovehiculul, pe strada 1 Decembrie 1918 din municipiul Tecuci, rezervorul plin cu motorină s-a răsturnat, combustibilul împrăştiindu-se pe carosabil.
O echipă de inspectori ai Departamentului de Prevenire Incendii efectuează o anchetă la faţa locului, urmând să aplice sancţiuni atât benzinăriei cât şi proprietarului autovehiculului, întrucât este interzisă comercializarea de combustibil în orice tip de rezervor.
Foto: Digi24.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!