Astăzi în jurul orelor 12.00, un autoturism urmărit de poliție pe strada Domnească a intrat pe contrasens și s-a izbit de Palatul Gheorghiu. Doi indivizi au coborât în fugă din mașină, urmăriți de poliție și și-au pierdut urmele în zona caselor de pe strada Nicolae Gamulea. S-a auzit și un foc de armă. Acțiunea este în plină desfășurare. Forțe impresionante ale poliției și jandarmilor îi caută pe fugari.
"În cursul acestei zile, în jurul orei 11.30, poliţişti din cadrul Secţiei 5 Poliţie Galaţi au observat în trafic, pe strada Serei, din municipiul Galaţi, un autoturism ai cărui ocupanţi aveau un comportament suspect. Poliţiştii au efectuat semnale acustice şi luminoase pentru oprirea autoturismului dar, întrucât conducătorul auto nu s-a conformat acestor semnale şi a continuat deplasarea, s-a plecat în urmărirea vehiculului. Acesta a pătruns pe strada Domnească, pe sens interzis şi, după câteva sute de metri, s-a oprit în zidul unui imobil degradat. Cei doi bărbaţi aflaţi în autoturism au fugit prin spatele clădirii respective, fiind urmăriţi de poliţiştii care au folosit armamentul din dotare, efectuând un foc de avertisment în plan vertical. Persoanele în cauză au fost identificate de poliţişti şi se efectuează activităţi pentru depistarea lor", informează Monitorul de Galați citând IPJ Galaţi.
Foto: Monitorul de Galați.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!