Șapte răniți după un scandal între clanuri, azi-noapte, în Galați. Mascații au blocat intrările în spitale

scandal galați
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Zeci de persoane, membri ai două clanuri din Galați, au fost implicate într-un scandal cu săbii și cuțite izbucnit azi-noapte, pe străzile din Ivești. Acolo au fost mobilizate importante forțe de ordine, dar mascații au fost trimiși și la spital, unde au ajuns răniți însoțiți de sute de rude și cunoscuți.

 

Peste 50 de bărbaţi şi femei, membri ai celor două clanuri, s-au bătut în mijlocul străzii. Se pare că tot conflictul a pornit de la disputa dintre doi bărbaţi, iar ulterior totul a degenerat într-o bătaie cu săbii și cuțite, scrie antena3.ro.

Șapte persoane rănite au ajuns, inițial, la spitalul din Tecuci, însoțite de sute de cunoscuți. Cinci au fost transferați la Galați, două victime fiind în stare gravă.

Mascații au blocat intrările în cele două unități sanitare, mai menționează sursa citată.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar politiştii efectuează cercetări cu privire la acest incident, dar până în acest moment nici una dintre părţi nu a reclamat agresiunea.

Până acum, două persoane au fost reținute, dar audierile sunt în derulare.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră

Sursa foto: captură antena3.ro

Image