Un incendiu a izbucnit, vineri, în sala motoarelor a unei nave din Sierra Leone, cu 16 persoane la bord, aflată în rada Portului Sulina.
Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a intervenit în Portul Sulina, unde a fost raportat un incendiu în sala motoarelor la o navă cu 16 persoane la bord. Echipajul a refuzat să coboare, dar incendiul a fost stins, transmite News.ro.
„În cursul zilei de 01.03.2024, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată să intervină la nava Princess Mariam, aflata în rada portului Sulina, deoarece a fost raportat un incendiu la bord, în sala motoarelor. La bordul navei Princess Mariam, sub pavilion Sierra Leone se află echipajul format din 16 persoane”, a transmis, sâmbătă, Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare.
Incendiu la bordul unei nave cu 16 persoane, în Portul Sulina
Sursa citată a precizat că nava Sar Apollo, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, s-a îndreptat spre nava Princess Mariam, pentru a acorda ajutor și pentru a prelua cele 16 persoane ale echipajului.
„Echipajul navei Princess Mariam a refuzat să părăsească nava. Sar APOLLO a stat în asistență până la ora 23:00, când Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a dispus întoarcerea acesteia la bază”, a mai transmis sursa citată.
Incendiul a fost stins, dar a rămas pe poziție remorcherul Sulina2, pentru a recupera echipamentul, relatează G4Media.
La ora 00:05, nava Sar Apollo, din cadrul ARSVOM, s-a întors la bază și a acostat în Portul Sulina.