Focar de coronavirus la Centrul "Sfânta Maria" din Goleşti al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vrancea, în care sunt instituţionalizaţi tineri cu HIV. În urma unei anchete epidemiologice, opt beneficiari şi cinci angajaţi au fost testaţi pozitiv cu COVID-19.
"La Centrul «Sfânta Maria» din Goleşti avem opt beneficiari depistaţi pozitivi, dintre care şapte internaţi la Spitalul Municipal Adjud şi unul la secţia de Boli infecţioase a Spitalul Judeţean de Urgenţă «Sfântul Pantelimon» Focşani. Numărul total de angajaţi depistaţi pozitiv ar fi de cinci, dar, între timp, o persoană s-a negativizat, având două teste consecutive negative, unul duminică şi unul luni", a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vrancea, Adina Lăscan.
Prezenţa virusului SARS-CoV-2 în cadrul centrului rezidenţial a fost descoperită după ce unul dintre beneficiari a ajuns la spital şi a fost testat pentru noul coronavirus, informează România TV. Potrivit reprezentanţilor Direcţiei, Centrul Rezidenţial "Sfânta Maria" de la Goleşti a fost complet izolat încă din data de 10 martie, lucrându-se în ture succesive a câte două săptămâni de izolare, iar după încetarea stării de urgenţă, în centru se continuă cu o schemă de lucru prelungită.