Aproape 25 de hectare de vegetaţie uscată şi aproximativ 50 hectare de pădure, litieră şi coronament au ars miercuri, în urma unui incendiu în comuna vrânceană Sihlea, a anunțat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.
"Pompierii militari, în cooperare cu pompierii voluntari, lucrători ai serviciului Salvamont şi ai Ocolului Silvic Dumitreşti, au intervenit în comuna Sihlea pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată şi pădure. În urma incendiului, au fost afectate 25 hectare de vegetaţie uscată şi circa 50 ha de pădure, litieră şi coronament. La această oră incendiul de vegetaţie, care s-a manifestat în mai multe focare, a fost lichidat", a precizat ISU Vrancea, potrivit Agerpres.
Forţele de intervenţie încă acţionau miercuri seară pentru lichidarea focarelor.
Pe parcursul nopţii au rămas să asigure zona trei echipaje din cadrul ISU Vrancea, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un ATV şi un echipaj din cadrul SVSU Sihlea cu o autospecială de stingere.
La intervenţia de la Sihlea, ISU Vrancea a intervenit cu şase autospeciale de stingere cu apă şi spumă, un ATV, două autospeciale de primă intervenţie şi comandă, un autocamion multirisc şi o autospecială de transport persoane şi victime multiple.
De asemenea, ISU Buzău a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de primă intervenţie şi comandă şi o cisternă de 10 tone.
Sursă foto captura facebook.com/isujvn