Proiectul "Lectura risipeşte întunericul", iniţiat în anul 2007 de Fundaţia "Cartea Călătoare", a reuşit să aducă de-a lungul anilor cărţile audio pentru nevăzători în bibliotecile din întreaga ţară, dar şi în Republica Moldova, la Chişinău, astfel că romane de succes din toate genurile pot fi acum ascultate de persoanele nevăzătoare.
Potrivit AGERPRES, proiectul, care a început la Focşani şi s-a extins treptat în bibliotecile din toată ţară, îşi propune acum să intre într-o nouă eră, cu o generaţie nouă de cititoare de cărţi, dar şi cu peste 40 de titluri noi pe care fundaţia le va propune cititorilor săi în perioada următoare. Până în prezent, au fost înregistrate peste 200 de cărţi, care se adresează atât copiilor şi adolescenţilor, cât şi adulţilor nevăzători. Totul cu ajutorul a două voluntare inimoase, Claudia Toader şi Laura Breană.
"Proiectul este unic pe plan naţional. A fost iniţiat în 2007, în cadrul Bibliotecii Judeţene Vrancea şi apoi l-am extins la nivel naţional. Cărţile se ascultă cu playere speciale care permit lectura selectivă, ca şi cum ai citi cu ochii o carte. Standardul Daisy este unul internaţional şi se găseşte în toate marile biblioteci ale lumii. Noi l-am implementat în peste 40 de biblioteci din România şi vrem să-l resuscităm după zece ani de la implementare, adică să venim cu playere noi, de ultimă generaţie şi, de asemenea, cu un set de 40 de titluri noi, împreună cu lectorii noştri, Claudia Toader şi Laura Breană, care au intrat de mult timp în inima cititorilor nevăzători. Acum 10 ani, noi am donat tuturor bibliotecilor publice din ţară câte două playere, care se împrumută odată cu cărţile înregistrate pe cd. Acum venim cu un nou tip de playere, care nu mai necesită cd-uri. Se poate copia cartea direct pe card şi se ascultă mult mai uşor", a declarat preşedintele fundaţiei "Cartea Călătoare", Mircea Bucur.
Laura Breană este voluntar în cadrul proiectului din 2007, odată cu proiectul-pilot şi spune că accesibilizarea cărţilor nu este deloc o muncă uşoară, dar sacrificiul merită, mai ales atunci când vine vorba de copii.
Claudia Toader a fost iniţial vocea revistei pentru nevăzători "Radar" şi spune că de când dă voce cărţilor, şi-a format un stil propriu şi s-a specializat pe cărţile de acţiune.
Dicţia, intonaţia şi emoţia sunt principalele calităţi ale unui lector care dă voce cărţilor pentru nevăzători. Iar fundaţia caută în continuare voluntari. Şi chiar dacă nu este o muncă deloc uşoară, reprezentanţii fundaţiei spun că experienţa de care aceştia au parte îi poate ajuta şi pe plan profesional.
În România sunt înregistraţi oficial circa 100.000 de nevăzători, dintre care aproximativ un sfert sunt cei cu handicap de gradul I, adică persoane total lipsite de vedere. Activitatea fundaţiei se adresează în principal acestora, deşi, spun reprezentanţii fundaţiei, interesul pentru carte în rândul nevăzătorilor e acelaşi ca şi la văzători.
Sursă foto facebook.com/pg/FundatiaCarteaCalatoare.