Un accident cumplit a avut loc vineri, pe DN2, în județul Vrancea. În eveniment au fost implicate un autoturism și o ambulanță privată care transporta un pacient. O persoană a murit și alte patru au fost rănite.
********************************************************
UPDATE
Serviciul de Ambulanță Vrancea a anunțat că o femeie de aproximativ 35 de ani a fost găsită decedată. O altă victimă, un tânăr de 20 de ani, a fost găsit în stop cardio-respirator. Acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare, și în cazul său fiind declarat decesul.
********************************************************
„Accident rutier pe DN2 E85, în apropiere de Adjud, produs între un autoturism și o ambulanță privată (cu pacient), 6 persoane implicate, 4 victime dintre care 2 conștiente, neîncarcerate și 2 inconștiente, încarcerate.
Intervin 3 echipaje de la Secția de Pompieri Adjud cu modulul SMURD și o autospecială de stingere și 3 ambulanțe SAJ”, a informat ISU Vrancea.
„Din primele cercetări efectuate la fața locului rezultă că accidentul, în care au fost implicate două autovehicule, dintre care o ambulanță privată ce aparține unui spital din București, s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, derapare și pătrunderea pe contrasens. Din nefericire, a rezultat decesul pasagerului dreapta față din autoturism, rănirea gravă a pasagerului stânga spate din autoturism și rănirea ușoară a altor trei persoane, dintre care două cadre medicale din ambulanța privată și una din autoturism - conducătorul auto al acestuia”, au transmis și polițiștii.
Suceava: Trei morţi în urma unui accident pe DN2, lângă Roşiori
Se circulă alternativ pe sensul de mers Focșani – Bacău. „Pe DN 2 Focșani-Bacău, la ieșire din municipiul Adjud, județul Vrancea, a avut loc un accident rutier între două autovehicule, în urma căruia trei persoane sunt încarcerate, urmând să fie evaluate medical. Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers spre Focșani, circulându-se alternativ, pe celălalt fir”, au precizat polițiștii de la Infotrafic.