Argeş: Masca devine obligatorie inclusiv în spaţii deschise

Argeş: Masca devine obligatorie inclusiv în spaţii deschise
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş a decis, marţi, adoptarea unor măsuri suplimentare de prevenire a răspândirii noului coronavirus, printre care şi obligativitatea purtării măştilor de protecţie inclusiv în spaţii deschise, a anunţat prefectul Emanuel Soare.

"Nu considerăm în acest moment că izolarea şi carantina sunt soluţii eficiente pentru judeţul Argeş, de aceea am venit (...) cu propuneri adaptate, legate de sursele de focar pe care noi le-am identificat. (...) Am identificat o serie de alte măsuri restrictive suplimentare pe care le-am adoptat şi pe care le vom aplica în perioada imediat următoare (...). Am dispus ca toate evenimentele private care se vor organiza în perioada următoare se vor supune restricţiilor de program (...), astfel încât vor putea să se desfăşoare până la ora 22,00 în timpul săptămânii, iar în weekend până la ora 23,00. De asemenea, am luat măsura obligativităţii portului măştii de către toate persoanele cu vârsta de peste cinci ani în toate locurile publice sau private, închise sau deschise, oriunde există o aglomerare de persoane. Unde sunt mai mult de două persoane în acelaşi loc, masca devine obligatorie", a declarat prefectul, potrivit AGERPRES.

El a precizat că noile măsuri se aplică în toate localităţile judeţului şi vor rămâne în vigoare până când numărul cazurilor de COVID-19 va intra pe un trend descrescător.

De asemenea, toate instituţiile publice trebuie să-şi adapteze activitatea şi să asigure respectarea măsurilor de prevenire. Autorităţile vor verifica respectarea acestor măsuri şi în cazul operatorilor economici.

"Orice operator economic care nu respectă legislaţia în vigoare va fi amendat şi închis pentru o perioadă de 15 zile", a mai spus Emanuel Soare.

În judeţul Argeş s-au înregistrat 97 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, potrivit datelor comunicate, marţi, de Instituţia Prefectului. Numărul persoanelor diagnosticate pozitiv de la începutul pandemiei a ajuns, astfel, la 2.911.
În spitale sunt internaţi 546 de pacienţi, dintre care 15 la ATI. De asemenea, 385 de persoane s-au externat la cerere.
De la începutul pandemiei, 900 de persoane din judeţul Argeş confirmate cu noul coronavirus s-au vindecat, iar 109 au murit.

Imagine cu caracter ilustrativ, stirileprotv.ro.

Image