O femeie de 56 de ani este cercetată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, ea aflându-se acum în custodia polițiștilor din Curtea de Argeș.
Potrivit epitesti.ro, femeia ar fi ucis un bărbat de 75 de ani, din municipiul Curtea de Argeș. Cei doi locuiau împreună într-o locuință din municipiu. În urma cercetărilor, s-a stabilit că bătrânul „prezenta urme de violențe la nivelul capului și corpului”.
Victima și presupusa agresoare locuiau împreună, însă nu erau căsătoriți. Trăiau la limita sărăciei, vecinii aducându-le, periodic, alimente.
Femeia ar fi recunoscut fapta în fața anchetatorilor, însă nu ar fi motivat gestul. Conform unor surse încă neconfirmate oficial, femeia ar avea probleme psihice.
A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeș, care a preluat cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Imagine cu caracter ilustrativ, B1.