Fostul ministru Daniel Chiţoiu s-a prezentat joi dimineaţa la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeş, pentru a fi audiat în dosarul accidentului rutier în care a fost implicat, soldat cu decesul a două persoane.
Daniel Chiţoiu a stat foarte puţin în sediul Parchetului, iar la plecare a fost reticent în a răspunde întrebărilor puse de jurnalişti. "Particip la toate procedurile procesului de cercetare penală. Astăzi am participat la una din proceduri... Nu declar nimic acum", a spus Chiţoiu, potrivit AGERPRES.
Daniel Chiţoiu a negat că ar fi vorbit la telefon în momentul accidentului şi a spus că nu a discutat cu familia victimelor.
Un procuror criminalist de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Pe 26 decembrie, Daniel Chiţoiu a fost implicat într-un accident rutier petrecut pe DN 7 Piteşti - Râmnicu Vâlcea, în zona localităţii Zamfireşti din judeţul Argeş.
Imediat după producerea accidentului, Daniel Chiţoiu a fost filmat în picioare, însă ulterior acesta a fost luat cu targa şi internat la Spitalul Floreasca.
Citiți și Daniel Chițoiu, implicat în accidentul rutier în care au murit doi oameni, va fi externat astăzi
Citiți și Parchetul Tribunalului Argeş preia dosarul privind accidentul rutier provocat de Daniel Chițoiu
Sursă foto Digi 24.