Mai mulţi români au făcut 150.000 de euro din anunţuri false publicate în ţările din vestul Europei

Mai mulţi români au făcut 150.000 de euro din anunţuri false publicate în ţările din vestul Europei
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Procurorii DIICOT Piteşti investighează o reţea bănuită că ar fi păcălit persoane din Germania, Belgia, Elveția, Austria, Spania, Italia și Luxemburg, cu false anunţuri de vânzare, încasând banii, prin plăţi online, fără să livreze bunurile promise. Prejudiciul este evaluat la 150.000 de euro.

O parte din plan ar fi vizat, potrivit anchetatorilor, convingerea unor persoane să-şi deschidă conturi bancare pe numele lor, plăţile fiind făcute în aceste conturi, astfel încât numele celor care îi racolaseră să nu apară în actele oficiale. Miercuri dimineaţă, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Pitești, au efectuat 14 percheziții domiciliare, pe raza județelor Olt și Vâlcea, în această cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunii de fraudă informatică.

"În cauză s-a reținut faptul că, în perioada 2017 – 2020, membrii grupării au acționat coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de fraudă informatică. Trei dintre suspecți au avut calitatea de racolatori, iar 22 dintre ei au avut rolul de a deschide conturi la unități bancare din România. Aceste conturi au fost folosite pentru colectarea sumelor de bani de la persoane vătămate din Germania, Belgia, Elveția, Austria, Spania, Italia și Luxemburg, interesate de achiziționarea unor bunuri, în special telefoane mobile, console de jocuri video și aspiratoare, în legătură cu care au fost postate anunțuri fictive pe o platforma de profil, folosind conturi de utilizatori accesate fraudulos. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 150.000 de euro", se arată într-un comunicat transmis de DIICOT.

"În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate mai multe sisteme de calcul, telefoane mobile și alte obiecte și înscrisuri. La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești au fost conduse, în vederea audierii, un număr de 16 persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție judiciară din cadrul SCCO Olt și SCCO Vâlcea și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș și Grupării Mobile de Jandarmi «Frații Buzești» Craiova. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție", se încheie comunicatul.

Image